POVESTEA FEMEILOR

Femeile, capodopere ale lui Dumnezeu..dacă pe bărbați El i-a făcut după chipul Sau, pe ele le-a făcut după chipul visarilor Sale.

Demult, cineva mi-a spus o poveste, o poveste frumoasă despre noi, femeile. O poveste care m-a făcut să mă înțeleg altfel, să mă văd altfel, să recunsc și să stimez  femeia din mine, ceea ce sunt  și în același timp  să respect și să valorific și bărbatul, căci fără el, fără ei, noi, femeile,  nu am fi. Când afli că împrăștie bezna lumina de noi emanată, că mâniei noastre nimic nu îi stă în cale, și că aceste emoții explozive ne fac să părem uneori atâta de urâte, paradoxal... înțelegi că suntem totodată  și la celălalt capăt: al frumusețîi  fără grai. Căci minusul cu plusul trăiesc în noi. Că aducem soare  și furtună pe unde trecem, și e mare lucru să știm să ne temperăm emoțiile , și să fim noi, im echilibru cu noi. FEMEI de foc, FEMEI de APĂ. FEMEI de VANT , FEMEI de PAMANT. Bucurie și nevoie le suntem bărbaților...dacă stai și te gândești că o reprezentanta a noastră a provocat războiul din Troia iar o altă l-a adus pe Mantuiotor pe Pământ.  Ciudat, nu?! Cumva  antagonice și fermecătoare, ne urmăm cărarea și destinul pentru care am fost menite, când am fost aduse aici pe pământ. Știm să parăm foarte mult, în spatele unui zâmbet și a unui cuvânt și ...totuși...numai noi știm ce zbucium și rascolire se da în sufletul nostru Povestea spune că tocmai în astfel de momente, bărbațîi conștientizează că și ei sunt pe acest pământ  numai atâta cât noi existăm în lume.

Și mă opresc și respir.

Respir sacadat.

 De groază, de frică, de stupefacție, de mirare și suprindere. Că nu realizăm. Nu realizăm cât de importanți suntem unii pentru alțîi. Bărbații pentru femei, femeile pentru bărbați...; și de  mii de ani este această lupta și încrâncenare, care pe care, când nimeni nu are puterea mai mare - ci puterea noastră e dată de îngemănarea celor doi: femeie - bărbat, și de recunoașterea și respectul unuia față de altul. De a-și gasi fiecare, locul cuvenit, și a-și accepta funcția și rolul. Păstrătoare ale secretelor din neam în neam, iubite și urâte, bărbații ne știu în adâncul lor  binecuvântările, meritele și  sunt constienti de tortura la care sunt supuși atunci când se îndrăgostesc de noi. Prin noi,  femeile,  se continuă viața, datorită lor - bărbaților- ea există.

Suprinzător  și adevărat- o îngemănare dintre femeie și bărbat care e nevoie să fie procesată, acceptată, și să i se dea dreptul cuvenit. Suntem nimic fără ei iar ei nu știu cine sunt fără noi!

Femei și Bărbați Din cărțile vechi, cu slove  povestite și transmise   de-a lungul mileniilor, există o legendă care e mereu dăruită de la o generație la alta, si care ne spune...   Cum că, demult tare, pe pământ, nu trăiau decât bărbați. Iar femeile,  au venit de pe o stea locuită de zei pentru a-i salva pe ei, ei , cei care mereu erau aici pe pământ în conflict și războaie. Ele au venit și au rămas. 

Au făcut ordine în mințile, casele și sufletele bărbaților, i-au învățat să  crească flori și i-au inspirat cu idei și fiindcă au avut compasiune față de  ei ,de BĂRBAȚI, FEMEILE au rămas, aici, pe PĂMÂNT deși au radacini pe taram de ZEI.  Povestea asta veche, spusă în slove ce  au rămas doar povestite, mai menționează  că , în timp ce poporul de bărbați pleca să caute  hrană , să vâneze  sau să se lupte cu fiarele, femeile au fost cele care au știut  să păstreze  focul căminului să nu se stîngă- un adevăr imuabil și ancestral. Noi femeile , aprindem focul, iar ei , bărbații oferă locul  unde căldura lui să își aibă rostul; focul pe care să îl ocrotească, să îl apere , și de unde își iau atâta energie. Povești vechi dar adevărate, pe care le simți în suflet  prin viața cuvintelor, prin felul lor franc de a fi trasnmise mai departe .

Și de-am fi conștiente, că sfintim pământul pe care  pășim și facem bolta să fie mai albastră, am avea mai multă tihna și mai mult echilibru, noi, FEMEILE- cele atâta de grăbite și atâta de neliniștite,  din ziua de azi. Știți voi, legenda e cu talc. Glumeț și neaoș, firul povestii misterioase, subliniaza că  bărbații știu când ne greșesc și ne cer să îi iertăm, cu umorul lor specific care ne face să devenim și mai luminoase și mai înrădăcinate. O spune legenda: zglobiu, clar, simplu, pur. A recunoaște greșeala, a-ți cere scuze, a accepta , a te accepta, BĂRBAT și FEMEIE, așa cum ești- ce pietre de hotar(!) și totuși ce putere în a da voie ordinii firești a vieții să îți urmeze cursul. Acela de a CREEA. Rugi Juramainte viață și frumuseți Povești rămase și transmise peste generații,

pentru ca bărbatul și femeia să își regăsească locul, să se regaseasac unul pe altul, în TOTUL carea a creeat TOTUL. Alexandra Șerban