Inainte de a ne fi cunoscut

Iartă-mă !

...pentru că mă dezvălui prea mult și îi las pe alții să îmi sfarme sufletul..iar tu când vei ajunge...va fi prea fărâmițat și mi-e frică că nu am să mai pot rezista la micile boroboațe pe care cu toții le facem. Te aștept să vii în zori de zi cu lumina și bucuria de a fi, pe care eu o pierd...în oameni ..care nu știu a iubi. Iartă-mă că nu ți-am păstrat locul ideal în cămara din inima mea. Iartă-mă că nu am avut răbdare să îți dau timpul de a crește și în același timp m-am grăbit și eu să ajung înaintea ta, deși genunchii îmi erau loviți și mă dureau, și am ales drumul cel mai greu și mai îndepărtat de a ajunge și a alerga spre tine...și am întârziat . Iartă-mă că vindecarea mea a durat prea mult și nu am fost acolo când m-ai fi vrut..a fost viață și Dumnezeu lângă fiecare din noi, pentru a trece fiecare de greul din noi și de lângă noi. ...iartă-mă că uneori nu mai știu nici ce e speranța și nici credința și distanța dintre noi se prelungește din ce în ce mai mult- unde ne vom mai găsi și în ce moment, pe acest pământ!? Iartă-mă și vino atunci când e timpul . Sunt aici și aici voi rămâne, pe pământ . Până când ultima suflare mi se va estompa în zenit iar umbra mea se va pierde în vălul de mare . Te îmbrățișează a ta imagine feminină, singulară și caldă ce își poartă Pașii , undeva, într-un colț de pe acest pământ . Eu sunt aici și știu că și tu ești pe acolo,iar odată ne vom regăsi căci sufletele noastre au un limbaj comun în care regulă de aur este A FI BUN.