Revendicarea saruturilor
Imi iau inapoi saruturile pe care ti le-am daruit.
Toate imbratisarile, salutarile si pa-urile - fiindca vreau sa stau eu de vorba cu sarutarile ce ti le-am daruit si de care astazi imi e dor, de inocenta lor , de dulceata si povestile lor, de bucatile din mine ce s-au rupt pentru a se darui sufletului ce m-a surprins cand te-am cunsocut. Tu- vant, nisip, foc si scrum...
Vreau doar sa imapchetez si sa mi le revendic: dimineti, nopti, amintiri, rasete si stralucirile noastre inopinate, de copii sturlubatici si plini de voiosie - fiindca...tu, azi, ...nu mai esti asa cum te-am cunoscut, cum ne-am avut, iar eu...iar eu am nevoie sa ma adun din ce am fost pentru a putea sa ma refac. Poate ca pentru astea sunt facute acele bye byeuri luate in fuga, pe nepregatite si negandite, brusc si lipsite de inteligenta, insa atat de necesare- bye byeuri ca forma de resuscitare si a ne aduce la viata- pescarusi albi pe boltile albastre.
Ne-am schimbat,nu ne mai stim, nu mai inteleg cine esti, nu ma mai recunosti, formele noastre nu mai coincid cutiilor create din mainile si privirile noastre in care sa ne asezam sufletele pasarilor colorate din trecut
SI nu, fara tarat in genunchi, fara lacrimi si crize, fara replici de genul: nu ma uri! Doar sa plecam! de asta avem nevoie amandoi. Fara ca macar sa stim ca ne-am cunoscut la un moment dat.
Si poate ca ai vrea doar sa ie tert, sa te uit la fel de usor cum soarele isi joaca razele pe fata mea in diminetile cand vara isi anunta prezenta....doar ca nu pot, nu vreau, nu e atat de simplu precum pare - cel putin, nu acum! Si as vrea sa desfat tot ceea ce ai zis ca e numai pentru mine...doar ca nu mai pot continua asa, in minciuni, in povesti croite de imaginatia mea unde tu esti lipsit de veridicitate iar eu te scuz si tot te scuz, si ma prefac ca adevarul e de fapt in proiectia aruncata peste omul ce nu esti. Imi revendic stralucirea lunii si a soarelui asa cum le cunoscusem in tacerea privirilor tale adevarate, de la inceput, cand sufletele noastre erau coapte , calde si adevarate, parfumate de migdale si ciocolata, de iubirea rostogolita pe nisipul ud...de noptile cand ne iubeam la marginea marii pentru a ne auzi strigatul crud si pur- din trairile pasionale si infrigurate - paradoxuri a doua trupuri ce se uitau, se pierdeau si se iubeau prea mult. Si nu nu incerca sa te reconectezi la mine! Sa te conectezi prin toate formele de socializare! Nu! Dispari si lasa vantul sa imi racoreasca sufletul dezamagit si iarasi prea flamand...de cum s'ar fi putut arata vietile noastre.
Lasa amintirile sa paleasca cu frumusetea pe care le-a dat-o trecerea timpului si apoi...ca o ceata, sa se disipe prin magia timpului atata de vindecator , de hranitor si de imbucurator.
Fotografii facute, luptele din asternuturui, luminile stinse din dormitor, rasetele ce s-au impregant pe hol, in bucatarie si baie, oglinzile in care s-au reflectat chipurile noastre - sa le stergem ,sa le transformam in scrum..prin fuga aripilor albastre ale sarutarilor noastre- fluturi ce se zbat si se rup de supararea incrustata pe chipurile de lut: barbatul si femeia care s-au avut si s-au pierdut incurcand bataile vietilor si asteptarilor inegale.
Vreau de tine sa ma rup, de toate sarutarile si strapungerile infipte in inimile noastre , acum la final!
Si piesa asta e singurul antidot la faptul ca te-am lasat sa ma fi avut, ca te-am dorit si te-am avut...regrete prea tarzii si lectii ce trebuiau sa fie invatate. Multumesc pentru cum m-ai frant si mi-a placut asa de mult!
