"De frigul culorilor ne îmbrăcăm în lumină"

De frigul culorilor ne îmbrăcăm în lumină- N . Stănescu ...ca și cum nimic din tot ce suntem nu ne-ar face că ne-am ști , azi m-ai învățat să te pipăi prin culori, să te vorbesc prin trăiri și să mă rup de tot ceea ce societatea ne-a învățat că am ajunge , unul pe altul a ne ști..; ...ca și cum zilele de ieri, de odinioară, nu sunt cele care ne dau strălucirea zilelor ce urmează și a prezentului ....călătorind, visând, simțind, sperând și uneori continunand drumul fără vreun crez, scop sau rost….e simbolul jocului cu mărgele, un joc pe care fiecare dintre noi îl joacă...mai franc, mai plenar, mai autentic sau nu...însă oricum îl joacă Nu mă opri când îmi place cel mai mult să mă laș învârtită de viață și muzica ei. Nu te interpune între mine și visele mele, nu mă adu cu picioarele pe pământ fiindcă eu nu sunt de aici și ca să pot trăi am nevoie de aer, să plutesc, să simt, să port norii pufoși pe pliurile inimii mele, razele de soare în suflet și ploile pe gene...învârtindu-mă mă transform în aer și vânt și astfel pot colinda întreg pământul...dintr-o singură răsuflare- asta mi-e libertatea la tot ce sunt, să-nvart, să mă învârt și să pășesc printre poveștile de pe întreg pământul: oameni, stări, atitudini, adunate în vârful peniței ce conturează vieți pe foile albe- scriindu-mă am învățat să mă dăruiesc lumii, să o servesc Ultima oară am pășit ușor în lumina împrăștiată în cioburi pe podeaua din sufrageria ta. Lumina era blândă și cădea în pete pe lemnul auriu, pășeam, și tălpile mi se lipeau de ea, așa cum mângâierile tale mi se lipiseră de suflet, de inimă, de piele și de bucle- nu știam ce supriza îmi va aduce pasiunea ta...era important să îmi trăiesc povestea până la capăt. Când nu avem cuvinte, în ce se transformă ele pentru a elibera sentimente, trăiri, emoții, stări? Obișnuiam să te ascult și să te iubesc prin felul cum te transmiți, cum îmi vorbești, cum te comporți, cum îmi zâmbești, prin felul tău unic de a face fiecare lucru. Cu tine mă îmbrăcăm în toată lumina albă și în orice moment aveam acces la orice culoare din Univers- o singură culoare și o multitudine de stări ce mă colorau și mă bucurau Azi învăț să reconfigurez lumina albă , prin culorile pe care mi le însușesc zi de zi Lunea e roșu ca să reînvăț să mă iubesc și să iubesc Marțea e verde pentru a avea încredere în tot ce-i omenesc Miercurea e galben ca să împrăștii bucurie și veselie Joia e portocaliu pentru statornicie, încredere și dăruire hotărâtă Vinerea-albastrul îmi acaparează ființa Sâmbăta e făcută pentru purpuriu și roz fondantă Iar Duminica e făcută pentru indigo și violet , pentru ca să îmi aprind pe cerul dorințelor, stelele călăuzitoare spre împlinirea viselor..ale mele,ale tale, ale noastre....două raze de soare amăgite de lumina selenară a întrebărilor umane. Până unde crezi că ai ajuns să mă cunoști?

Poate că suntem și noi ( cu energiile noastre) , pentru alte Universuri, aurore boreale, privite cu uimire, cu suspans, cu enormă stimă pentru viață, viață dintr-o altă galaxie...cine știe...cu toții lăsăm cumva urme în spațiu E minunat când poți gândi că vei rămâne a fi privit cu uimire, din timp în timp, pe cerul unui alt spațiu. Suntem ceea ce iubim , spunea Stănescu și completez cu: ne transformăm oricum și devenim. Ai grijă , suflete, ce cum și cât!